Imprimare

Obiective turistice

 

Obiective turistice Moinesti

Unul dintre cele mai sincere şi profunde sentimente ale omului, comparabile doar cu prietenia, dragostea faţă de semenii săi, este acela de a te bucura de natură, de a rămâne singur cu sine în mijlocul ei, de a comunica cu ea. Viața este mult mai uşor de parcurs, dacă omul are ocazia să admire natura, splendoarea şi vitalitatea ei. Iubirea Naturii, simpatia față de plante, iubirea lor, respectul și compasiunea față de celelalte ființe vii, va face posibilă supraviețuirea lor, implicit existenţa noastră ca specie umană. S-a născut în acest mod ideea de turism, ca mijloc de cunoaştere a lumii înconjurătoare, a legilor, a diversităţii şi frumuseţii ei, chiar dacă omul vine cu propria lui frumuseţe în natură, completând-o, desăvârşind-o. Natura a devenit acea „baghetă magică” căutată îndelung. Meleagurile municipiului Moineşti, cu un relief variat şi plin de pitoresc, cu aer curat și bogat ozonat, aşezat de-a lungul unor încântătoare văi acoperite cu o bogată vegetaţie, constituie un autentic tezaur turistic.

 

Obiective turistice naturale

Moineştiul dispune de numeroase rezervaţii naturale, adevărate “oaze de verdeaţă” pentru sănătatea locuitorilor şi vizitatorilor săi:

- Parcul “Băi”, cu izvoare de ape minerale.

 

- Parcul Dada (central, în zona Primăriei)

 

- Rezervația naturală „Pădurea cu pini”

 

- Zona „Costache Negri”

 

- Parcul „Tei’ pe strada Zorilor

 

- Parcul „Lucăceşti”, pe strada Luminii

 

- Zona ştrand din cartier Lucăceşti

 

- Lunca rîului Tazlăul Sărat

 

Parcul “Băi”, cu izvoare de ape minerale

Situat în zona centrală a Moineştiului, “Parcul Băi” te întâmpină cu spectacolul lui de lumină şi culoare, reprezentând o adevărată bogăţie a locului. Trebuie să faci doar câţiva paşi evadând din lumea zgomotoasă pentru a te simţi răsplătit. Din mărturiile cetăţenilor în vârstă ai municipiului Moineşti, se pare că parcul datează din anul 1855, doar în perimetrul actual al izvoarelor. Zona verde există ca atare de mult mai multă vreme, ca luncă a pârâului Gâzului care străbate oraşul. Cândva, pe la 1870, au fost construite amenajări de captare a izvoarelor de ape curative sulfuros-feruginoase care până atunci curgeau de pe versanţii ambelor maluri ale pârâului. Încă înainte de 1890, cu mijloace precare, „se cărau vedre de apă puturoasă pînă la un cazan unde ţiganii dregeau de căldură” (apud Ion Acăi, Vlad Cazimir), cu foc de lemne dedesubt. Apa încălzită se turna în mari căzi din lemn de nuc aşezate înăuntrul unor încăperi din scânduri de brad şi „suferinzii se îmbăiau acolo, care ce avea: reumatism, dureri de spate, picioare betege...”

Ştefan Luchian, venit la Moineşti pentru o cură balneară, descrie peisajul de aici ca fiind “scânteietor” şi pictează mai multe tablouri în timpul şederii aici, în anul 1910: „După ploaie la Moineşti”, tabloul expus în prezent la Muzeul Zambaccian, Bucureşti. Printre indicaţiile terapeutice ale acestor ape minerale se numără, orientativ, următoarele

- cura internă: în afecţiuni gastrointestinale, hepato-biliare, diabet simplu, gută, litiază renală, etc.;

- cura externă: în afecţiuni ale ochilor - inflamaţii, afecţiuni reumatismale, artroze, spondiloze, afecţiuni ale nervilor periferici, reumatism articular, unele afecţiuni ginecologice, etc.;cura mixtă: în afecţiuni ale căilor respiratorii superioare - laringite, faringite, amigdalite cronice, etc.Indicaţii generale: afecţiuni ale tubului digestiv şi ale glandelor anexe, afecţiuni ale aparatului locomotor, reumatismale, boli de nutriţie (diabet, gută etc.), sistemul nervos periferic, tratament pentru ochi - inflamaţii de mucoase.

Multe oraşe şi-ar dori să dispună într-o zonă centrală, de un parc natural, care pe lângă potenţialul său turistic, să aibă şi izvoare cu ape minerale. Cândva, el era un punct de atracţie, de promenadă; fanfara intona marşuri, imnuri şi melodii de dans “la modă”, iar fetele, sub supravegherea mamelor, făceau câte un “tur de dans” cu cavalerii lor. Astăzi parcul “Băi” a fost modernizat, la standarde europene de design urban, arhitectural şi de mediu, recăpătându-şi strălucirea de odinioară, frumuseţea aparte şi oferindu-ţi cu generozitate un plus de sănătate şi energie.

 

“Pădurea cu pini”

Reprezintă o arie protejată, deosebit de valoroasă, un loc de agrement apreciat de locuitorii municipiului Moineşti, amplasat în exteriorul oraşului, în zona dealului Osoiu. În acest paradis verde, pinii te înconjoară din toate părţile, îmbiindu-te să le asculţi poveştile. Copacii, adevărate mistere între cer şi pământ - din cer îşi extrag forţa cosmică a misterului sideral, în pământ îşi adâncesc rădăcinile, în celălalt mister străvechi, al materiei. Efectul curativ este garantat: o plimbare zilnică printre pâlcurile de arbori te face mai optimist, pinul fiind cotat cu cea mai puternică emanaţie vitală, dintre toate plantele din flora europeană. “Pădurea cu pini” - în trecut, o plantaţie pentru a stabiliza alunecările de teren, astăzi o frumoasă zonă de agrement. Spaţiul verde generos, aerul proaspăt, restaurantele din zonă şi căsuţele de lemn cu spaţii de cazare pentru turişti, sunt doar câteva din atu-urile care o recomandă ca destinaţie ideală pentru iubitorii de confort în mijlocul naturii.

 

Obiective religioase - Vestigii

Bisericile, ca locaşuri de închinare prin valoarea lor istorică constituie adevărate comori de artă românească şi mărturii ale unei străvechi evlavii ortodoxe. Bisericile sunt strict legate de istoria noastră. Era o vreme când preotul era unul dintre cei mai importanți oameni din sat. Era unul dintre cei care avea acces la educație, iar în mica lumea a satului era un exemplu. Cărțile se reproduceau în cadrul mănăstirilor. Multe dintre aceste locaşuri de cult sunt monumente de arhitectură, înscriindu-se în patrimoniul naţional, altele au dispărut, urmele lor păstrându-se tainic în măruntaiele pământului, depozitar al istoriei şi evlaviei credincioşilor din aceste locuri şi evlaviei credincioşilor din aceste locuri.În Moineşti, bisericile te iluzionează într-un mod cu totul aparte: forma lor, lumina care oferă culorilor o frumuseţe particulară, pură, blândă, ca însăşi lumina divină, te invită la experienţa de a le vizita, de a te bucura de existenţa divinităţii. Savurand partea culturala si istorica din cadrul vizitelor lacaselor de cult, se realizeaza ceea ce se numeste turism în spațiul religios.

Biserica cu hramul “Sf Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon” din vecinătatea Spitalului Municipal - prima biserica in stil maramuresean din Episcopia Romanului a fost cea din municipiul Moinesti. Biserica are hramul “Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi” si a fost construita in curtea Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, ca loc de rugaciune si alinare pentru pacienti si intregul personal al spitalului, ca raspuns la necesitatea vindecării sufletului, pentru a-şi vindeca şi trupul. Biserica este in totalitate din lemn, mai puţin crucile de pe turle. Are 70 de metri pătraţi, este înaltă de 19 metri, iar lungimea si latimea de 15, respectiv 5 metri. Prima cupă de pământ a fost scoasa pe 22 noiembrie 2007 si fundatia a fost terminata aproape de Craciun. În numai o luna, pînă in februarie, biserica a fost ridicată. A fost a 71-a biserică facută de maramureseni. Multe dintre ele sunt raspandite peste tot in Romania, dar si in Geneva, la Paris, in Republica Moldova. Catapeteasma a fost facuta de catre sculptorul Dan Pintile, iar icoanele de pictorul bacauan Mihai Chiuariu. În anul 2012, în imediata apropiere a bisericii au fost amplasate două lucrări de sculptură executate special pentru acest loc în cadrul primei ediții a Taberei Internaționale de Pictură și Sculptură din Moinești: „Înger purtător”, autor - artist plastic Nicolae Popa, din București și „Troiță cu Dorumetre”, autor - artist plastic Valentin Vârtosu, din Chișinău, Republica Moldova.

Zona geografică a oraşului Moineşti a fost locuită din cele mai vechi timpuri. Mărturie, este situl arheologic de pe Dealul lui Ghindaru, în apropiere de Moineşti, aflat la doar trei kilometri de centrul orașului. Cercetările au început aici în anul 1979 şi continuă şi în prezent - vestigiile descoperite au o valoare istorica deosebită vorbind despre cultura preistorică neolitică, o cultură pre cucuteniană. Prin descoperirile de aici s-a ajuns la concluzia că oamenii care trăiau pe aceste locuri cunoşteau cuprul, pe care îl topeau. Pentru epoca preistorică, situri bogate ca cele de pe Dealul lui Ghindaru nu mai există în Europa. Cu timpul, Ghindaru a devenit unul dintre cele mai importante situri arheologice din spaţiul de răsărit de Carpaţi.

 

Cetatea dacică Moineşti

Este o aşezare fortificată realizată de geto-daci în sec.II î.Chr.-II d.Chr. În anul 1986 s-a efectuat primul sondaj de verificare în punctul denumit de localnici "Cetăţuia". Cu această ocazie au fost descoperite două locuinţe de suprafaţă în partea de nord şi de sud a secţiunii cu foarte multă ceramică dacică din categoria vaselor borcan, ceşti-opaiţe, cupe, fructiere, câteva fragmente pictate, precum şi fragmente de amfore. În campania anului 1989 a fost descoperită groapa turnului de apărare, de formă dreptunghiulară, cu lungimea de 11 m x 6,5 m. Grosimea stratului de cultură este de 0,80 m, iar materialele ceramice descoperite sunt tipice pentru sec. II î. Chr. şi până la începutul sec. II d. Chr., când cetatea nu mai este locuită. În campaniile următoare, 1990-1992, cercetările au continuat atât pe acropolă cât şi pe cea de a treia terasă, ocazie cu care s-au descoperit noi locuinţe de suprafaţă, dar care aveau fundaţie de piatră. În SV s-a descoperit o locuinţă de suprafaţă şi două vetre rotunde pe pat de piatră, o locuinţă uşor adâncită în pământ şi trei gropi cu resturi menajere. Alături de ceramică dacică şi romană s-au mai descoperit câteva obiecte din fier şi doi denari romani republicani.

Promovarea coerentă şi consecventă a acestui obiectiv arheologic va scoate în evidenţă importanţa cetăţii pentru apărarea zonei de trecere situată între Moldova si Transilvania, precum si pentru evoluţia istorică, socio-culurală, a acestei regiuni. Valoarea ei arheologică a făcut ca cetatea dacică de la Moineşti să fie menţionată în toate studiile de specialitate care fac referire la evoluţia societăţii dacice de la intersectarea celor două ere. Ea întregeşte imaginea noastră în legatură cu existenţa unui sistem de apărare a Daciei ca stat unitar şi independent în epoca lui Burebista-Decebal.

 

 

Cimitirul evreiesc

Este situat pe şoseaua principală spre dealul Osoiu, pe partea dreaptă, aproape de vârful dealului, în imediata apropiere a Pădurii de Pini. Este unul dintre cele mai vechi cimitire din România în care găsim vestigii - cea mai veche piatră tombală cu text recognoscibil, datată 1692, mărturii care nu lasă să dispară spiritul a ceea ce a fost cândva una dintre cele mai vibrante comunităţi evreieşti din România. Pe la mijlocul anilor 1800, Moineştiul era un târg negustoresc, cu 688 de locuitori, dintre care aproape 200 erau evrei. La începutul secolului XX (anul 1907) populația era alcătuită în mod sensibil egal din români și evrei. În cimitir descoperi monumente impresionante, din marmură, granit masiv sau piatră de râu, cu ornamente de fier forjat ori inscripţii florale în relief. La mijlocul cimitirului se ridică o "stibl" masivă, de piatră, expresie a credinţei celor ce se odihnesc înăuntru, dar şi a avuţiei lor. Textul de pe placa de marmură, potrivit unei legende transmise din generaţie în generaţie, a fost scris de însuşi Rabinul Arie Rosen, tatăl Excelenţei Sale, dr. Moses Rosen, ale cărui rădăcini moineştene sunt cunoscute. În cimitir mai există un mormânt cu o piatră care are o semilună (?) şi trei morminte inscripţionate cu litere chirilice, în care odihnesc soldaţi ruşi căzuţi pe frontul din Moldova, în primul război mondial. Primul cimitir din oraşul Moineşti atestat documentar este datat ca fiind înfiinţat în anul 1500, o dată cu construirea unei mici biserici de lemn cu hramul „Sfântul Gheorghe”. Prezenţa osemintelor descoperite în curtea bisericii Sfântul Nicolae dovedeşte încă o dată că pe acel loc a existat un locaş de cult cu cimitir încă înainte de anul 1500.

Vizitatori - 14132
Accesari   - 28508